Despre cauc

   Bun regasit!
        In ultimii ani am fost mereu in cautare de informatie legata de etnografie, in ce priveste lemnul. Am cautat modele de cauce, linguri, bate ciobanesti si alte lucruri faurite de tarani; imi place sa citesc despre arhitectura taraneasca si mestesugurile de alta data. Cand am inceput cautarile mele, am realizat ca se ajunge greu la informatie, desi ea exista. S-a scris mult pe vremea cealalta, se scrie si acum, insa este un domeniu atat de putin promovat (el este cautat!) incat greu afli de o carte. Spre exemplu Muzeul Taranului Roman  tipareste niste lucrari absolut superbe, am gasit cand am fost la Bucuresti o mapa (carte) numita Crucea, o lucrare profunda  despre care nu as fi auzit daca nu treceam pe acolo, probabil ca a fost un semn :) .
       M-am gandit, daca tot am "strans" sa mai si dau :). Cred ca ar fi un punct de pornire pe care eu mi-as fi dorit sa il gasesc in cautarile mele.

      CAUCUL, spre deosebire de alte piese din arta populara reprezinta o categorie aparte, intrucat autorii lor nu sunt mestesugari specializati, cum este cazul lingurarilor spre exemplu. Este de admirat forma artistica in care s-au implinit aceste lucrari, reflectand iscusinta si inventivitatea taranului roman. Ornamentarea caucelor asupra careia taranul zabovea cu migala : manerul, decorat cu un motiv central: fereastra in cruce, crucea decupata sau simbol solar decupat; baza, unde se repeta aceleasi motive si corpul caucului pe care se continua modelul manerului sau al bazei. Motivele decorative ale caucelor dezvaluie modul in care padurarul sau pastorul gandea relatia sa cu lumea. Caucele sunt decorate cu motive religioase, solare, fitomorfe, zoomorfe sau antropomorfe. (rezumat dupa Stelu Serban, pliant prezentare MTR Bucuresti)

 Cap de urs sculptat pe cauc, Muzeul Satului din Bucuresti.

   Descrierea (rezumat) dupa Dictionarul de arta populara romaneasca (Georgeta Stoica si Paul Petrescu, ed. Stiintifica si Enciclopedica 1997) : caucul- cana din lemn de paltin, cires, prun, tei, arin , fag, purtata la curea de pastori, cioplita intr-o mare diversitate de forme, cu o decoratie bogata. Aspectul artistic creat prin asocierea organica a formei si decorului este adesea potentat de patina si culoarea obiectelor in functie de esenta lemnoasa aleasa. Caucele sunt specifice zonelor: Transilvania, Hunedoara, Valea Jiului, Hateg, Orastie, Bihor. In diferite zone numele caucului este diferit, spre exemplu in Valea Jiului i se zice capcica, capcea in Hateg, cana de padurar in unele parti ale Tarii Lapusului.

 Am ales sa pun si cateva schite din cartea lui Nicolae Dunare, Ornamentica traditionala comparata, ed Meridiane 1979, pentru a exemplifica diferenta de forma fata de alte popoare, dar nu si de maestrie a lor. 1-2.Muntii Balcani, Bulgaria 3-4 Alpii Dinarici , Bosnia, Muntenegru, 6-7. Carpatii Nordici, Polonia, 8-9 Ucraina.

 Cauce din zona Lapus, Maramures.

 Cauc din Gorj

Cauce pastoresti.

          In cartile pe care le-am citit si in cautarile mele am vazut ca toate popoarele au acest tip de cana de lemn, in forme si esente variate. Oamenii din toate locurile au creat ceva de folos si in acelasi timp deosebit de frumos, pe principiul intalnit in viata taranilor: nimic util nu este lipsit de decor (simbol) si toate lucrurile decorate sunt utile. In trecut tarani nostri spre exemplu, nu mesterau lucruri fara folos, daca cercetati inventarul de mobilier al unei case taranesti o sa intelegeti. Multi oameni leaga, putinatatea lucrurilor lor de saracie si acesta este un argument valabil, dar se pare ca saracia le-a fost de folos, au pastrat credinta! Ei stiau de ce au venit pe lume si unde se duc, noi cautam aiurea ceea ce ei  gaseau prin credinta, traiau frumusetea lucrurilor, dar le stiau efemeritatea.
       :
   Sa auzim de bine!